De ceva vreme am inceput sa nu ma mai simt frumoasa.. nici tu linii dragutze pe fatza, nici privirea strengareasca si zambetul baietesc..nici macar sprancenele mele arcuite cu care ma mandream sincer... Complimentele-mi par nesincere si chiar atunci cand ma pregatesc sa le cred, sa mi le insushesc imi dau seama ca au fost spuse intr-o doara intr-un moment in care eu as fi putut fi oricare alta! Deci nimic special.. Asa cum spunea un prieten zgomotos si omniprezent pana la refuz: "Esti unic. Exact la fel ca totzi ceilalti !" Din nou, un lucru foarte putin recomfortant in faza mea de uratzenie cronica! Uratenie disperata: citate in vorbele celor din jur, semn ca nici creierul altadata macar aerisit nu poate sta in calea urateniei distructive... Ei si ce te faci daca nici tu singura nu te potzi ajuta! Nicio sedinta prelungita de cosmetica, masaj, machiaj urmata de o sedintza foto lunga de 2-3 ore si finalizata cu fatza ta pe un bilboard in centrul orasului nu te face credibila in ochii tai! Incredibil! Nici macar o inatmplare stupida in care un anume artist cunoscut n-a reusit sa dea o explicatie prinvindu-te in ochi nu te poate ridica de sub cei 2000 de metri ai marii...
O ultima intrebare apare: luminatilor, exista vreun robinet de la care fiecare bea ce are nevoie?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu