Baby slow down...

Baby slow down, the end is not as far as the start. Please stay a child somewhere in your heart!”

“Don’t worry, be happy!” “Life’s just a game…” “If you can’t beat them, join them!” Aparent toata lumea cunoaste adevarul si se simte dator sa il imoarataseasca, sa-l propovaduiasca.  Toti stim ce le trebuie celorlalti, toti am vrea sa impartim “cunoasterea” cu cei dispusi sa asculte.  Eu nu am gasit niciun adevar inca, dar mi se expun zilnic numeroase intamplari care graiesc in slujba “adevarului”.  In mod evident, toate astea nu se ivesc pur si simplu… De ceva timp un prieten imi spune “fiecare are Raiul lui.. Nu incerca sa impui Raiul tau altora”. Vorbe mari, idée fixa.. Tot el imi spune ca “timpul este singura resursa pe care nu o stapanim cu adevarat”. Frumos ca noi nu putem stapani timpul, dar frustrarile si angoasele reusesc sa-i supravietuiasca cu mare succes! Cum se intampla ca in ciuda tuturor “adevarurilor” nu incetam sa ne gandim:  Oare trece viata pe langa mine? De ce nu i-am spus ca il/o iubesc aseara?  Nu am timp sa mai iubesc marea!  Nu am timp sa visez si sa fiu copil!  De ce nu pot sa inventez leacul pentru SIDA?  De ce nu pot regiza propriul meu “Zid”? Desigur, cei mai intelepti dintre noi ar spune: daca simti ca trebuie sa faci ceva nu ezita sau de ce nu incetezi sa te mai intrebi? Poate ca ar fi timpul sa te relaxezi si sa te iubesti asa cum esti... “Asa cum esti”, imperfecta, fara sa fii Kate Moss, fara sa-ti straluceasca parul ca in reclamele la sampon, fara vocea Shakirei, fara a cunoste 10 limbi straine si fara sa fi facut inconjurul lumii. Pai bun eu m-as iubi dar ma intreb daca iubindu-ma prea mult nu voi incepe sa cred ca sunt perfecta. “Seasons escape” us... Si sunt unii care dezaproba ferm ideea de nemultumire, ciudateniile ascunse, autostrada goala cu muzia data tare, fuga de ce cunoastem, fuga istovitoare pur si simplu. Daca nu asculti, esti rauvoitor, daca asculti, esti credul, nu ai persoanlitate, daca pare ca asculti esti prefacut...  Si as incepe de fiecare data la fel, in aceleasi masuri, cu acelasi echilibru si mai mult dezichilibru, cu aceeasi oameni si aceleasi locuri. Adevarul e ca nu putem stii ce e adevarat sau nu, stim doar ce vrem sa stim, credem doar adevarul pe care-l cunoastem direct.  Propovaduiesc si eu ceva (defapt nu eu, Roger Taylor, numai ca eu subliniez cu entuziasm), in numele “adevarului”: “The harder we play, the faster we fall!”